RSS

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Mos Nicolae

In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sunt cuminti, lasindu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.
Legenda:

Se spune ca insusi Sfintul Nicolae a ajutat trei sarmane fete din orasul sau, aducandu-le dar de zestre, noaptea, fara a fi vazut. Casa in care traiau cele trei surori era mai mult decat saraca. Tatal lor planuia sa-si vinda fetele, crezind ca astfel se va chivernisi. Plinsetele si rugamintile fiicelor sale nu l-au induplecat pe batrinul cu suflet negru. Sfintul Nicolae a aflat despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinta sa. Noaptea, pe furis, el a aruncat o punga plina cu galbeni in camera fetei celei mai mari. Astfel ea a reusit sa se marite curand. La fel a facut Mosul si in urmatorii doi ani, iar sora cea mijlocie si apoi cea mica au reusit sa se aseze la casele lor.
De atunci si pina in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfintului Nicolae, cei dragi noua, si in special copiii, primesc daruri, de la Mosul care nu li se arata niciodata.

Cine este Mos Nicolae?

Cunoscut in Transilvania si sub numele de Sin-Nicoara, Sfintul Nicolae este cel mai popular sfint in Ardeal. Sarbatoarea lui a generat un adevarat folclor, de la darurile de ”Mos Neculai” si pana la obiceiurile si legendele diferentiate de la sat la sat. Nascut in cetatea Patara din tinutul Lichiei, din Asia, Sf. Nicolae (in limba greaca ”biruitor de popor”) s-a dovedit de timpuriu alesul Domnului, uimind de mic copil prin minunile pe care le facea. Dupa ce i-au murit parintii, Nicolae si-a impartit averea saracilor si a intemeiat manastirea Sionului de linga Mira, capitala Lichiei, calatorind ca prelat la Ierusalim.

vineri, 4 decembrie 2009

Dictionar Prescurtari Online


Dupa cum bine stiti, exista un limbaj online de prescurtari, unele care le folosim si le stim semnificatia, altele la care ezitam sa raspundem pentru ca nu prea stim ceea ce inseamna, acest lucru este vazut pe mIRC, Messenger, cat si pe site-uri.M-am gandit ca ar fi bine sa va introduc in aceasta lume, a prescurtarilor de tip online printr-un mic dictionar online.

lol – Laugh Out Loud ( rasete in hohote )
wtf - what the fuck ? ( ce pula mea ? )
ffs - for fuck sake ( luati dictionarul daca nu stiti )
omg – Oh My God, Oh My Goodness sau OMFG (Oh My F*cking God) (Oh Dumnezeule )
n1 - nice one ( frumos )
stf - sa te fut
mm - morti matii
pm - private message ( mesaj privat )
pm - pula mea
plm – pula mea
smf - sa ma fut
ms - mersi
cp - cu placere
np - no problem ( nici o problema )
ip - ia pula
pcw - practice clan war ( folosit la cs )
ftm - fute-ma
asl - age sex location ( cea mai comuna metoda de a deschide o discute in trecut, se foloseste sau se folosea cel mai des pe mIRC )
afk - away from keybord ( nu este la tastatura )
bbl - be back later/bye bye now ( revin mai tarziu, sau la revedere acuma )
brb – be right back ( revin imediat )
wb – welcome back ( bine ai revenit )
bf - boyfriend ( iubit )
gf – girlfriend ( iubita )
cu - see you ( pe mai tarziu )
cc – cop copy ( cu intelesul de a intelege )
dl - download ( descarcare )
f2f – face2face ( fata-n fata )
faq – frequently asked question(s) ( intrebari frecvente )
g2g – Gotta Go sau GTG, ori GTR (Got To Run) ( a pleca, trebuie sa plec, sau trebuie sa fug )
g4u – good for you ( bun pentru tine )
gg - good game ( joc bun )
gh - good half ( repriza buna )
gn – good night ( noapte buna )
gm - good game ( joc bun )
im - instant message ( mesaj instant )
lma - la multi ani
isp – internet servici provider ( furnizor de internet )
k - ok
kewl – cool ( misto )
M/F – male or female ( barbat sau femeie )
MILF – Mother I’d LIke to F*ck
MUAH – Kiss (Mwah, ca sunet )
N/A – Not Available ( nu este disponibil )
NVM – Nevermind ( nu mai conteaza/lasa-o balta )
nb - noapte buna
pw - password ( parola )
pls - please ( te rog )
plz - please ( tot te rog )
ROFL – Rolling On The Floor Laughing
ROFLMBO – Rolling On Floor, Laughing My Behind Off
ROFLOL – Rolling On The Floor Laughing Out Loud
SUP – What’s Up ( ce se mai aud/intampla )
TNX – Thanks sau thnx ( mersi )
ul – upload ( a urca )
W8 – Wait ( asteapta )

Imnul neoficial al Romaniei

In sfarsit un imn ce ne reprezinta pe noi romanii...:))


Uite si versurile...;)...

E ziua ta Romaniaaa...

Ref.
Mi-am zis nu
Nu mai visa
Asta-i Romania
Si tu nu o poti schimba
Trezeste-te din vis
Aici nu-i paradis;
Mi-am zis nu
Nu mai visa..A...A...
Astai tara ta
Astaai taraa taa..A...A..

Eram pe zebra
Puteam sa jur c-ai verde
Doamna din jeep s-a facut ca nu ma vede
Ea n-a franat sa nu-si uzeze cauciucu
Si-am decolat ca un balon sutat de Mutu
Sa minunat multimea de asa aterizare
Si-atunci a zis un nene ,,Chema-ti bai o salvare!"
Eu m-am gandit ca nu-i momentu meu sa mor
Si-am intrat direct in lumea viselor.
Toti oamenii din jur au sarit sa ma ajute
Si doua ambulante au venit in 3 minute
Femeia din masina plangea cu jale
Si ma ruga s-o iert ca ma umple de parale
Cand am ajuns la spital in garaba cea mai mare
Am inceput sa ma scormonesc prin buzunare
Doctorii oripilati zicea ,,Stati, stati nu trebuie sa dati!"

Refren...x1

Mi-a zis domn' doctor sa nu umblu in buzunar
Ca are 5000 de euro salar
Ca-n Romania toata lumea e cinstita
Nimeni nu se gandeste niciodata sa ia mita
Politia nu exista, nimeni nu fura
Romanii nu se dusmanesc si nu se injura
N-avem gripa porcina si nici epidemii
In farmacii se vand numai...jucarii
Toti pensionarii nostrii sunt milionari
Iar media de viata e 114 ani
Si toti batranii sunt ingrijiti frumos
Si-au angajat italinece sa ii stearga in dos
Romania are cea mai puternica armata
Supara dotata, super respectata
Daca maine dimineata ar fi razboi
Am ramane numai nooi

Refren....x1

Daca esti german, olandez sau filipinez
Hai sa faci un ban, pe santierul meu sa te angajezi
Daca esti german, olandez sau filipinez
Hai sa faci un ban, pe santierul meu sa te angajezi
Cea fost in capul meu, mi-am dat seama ca visez
Cand m-a muscat de fund un caine maidanez,
Eram zbarlit garamada, tot frana si botit
Cucuona cu jeepanu' nici macar nu a oprit
Nu mai aveam nici geaca, nici tenesi in picioare
Statea un ceas in strada, nici urma de salvare
Aici nu e Bisari, e Romania frate
Cu totii itsi uram bun venit in Realitate!
Baaai Patrïotule!!!

Refren... x2